
Îmi amintesc, de asemenea, cât de detaliat era descrisă camera lui Cristian. Pereţii arătau asemenea unui mozaic, plini de hârtiuţe ticsite cu citate, păreri, idei de ale lui Cristian. Era un loc care te poftea să cercetezi, un loc care te învăţa că uneori trebuie să fii curios, să cauţi şi să descoperi, iar atunci când ai găsit să cauţi mai departe. Totodată, camera sa părea haotică şi-l reprezenta în totalitate. Deşi toate lucrurile îi erau azvârlite pe ici colo, patul de cele mai multe ori nefăcut, cărţile erau aranjate într-o manieră prea perfectă uneori. Acest loc era universul lui şi rareori pătrundea cineva străin. Îi plăcea mult în camera sa şi se simţea acasă. În nici un alt loc nu-şi găsea liniştea. Iar atunci când poposea peste noapte la vreun bun amic nu dormea deloc şi se gândea cum să scape mai repede din angoasa aceea. În ultimul timp se închidea în casă şi citea nestingherit, fără întrerupere, uitând de sine şi chiar şi de foame. Înainte să moară tatăl său era un fomist înrăit, mânca tot ce găsea, dar când nu avea se resemna tăcut. [...]

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu