UN’ TE PITTIŞ, FLORIANE?...

Este chiar titlul cântecului pe care Răzvan Mirică din trupa Zan l-a compus pentru marele artist. “Bună seara, prieteni! Bună seara, tuturor!” sau “Sunt Pittiş, bună seara!”- aşa obişnuia să înceapă spectacolele alături de colegii şi bunii săi prieteni din Pasărea Colibri.
Actor pe scena Teatrului Bulandra, dar şi în viaţa de zi cu zi, Moţu Pittiş avea drept concepţie “Carpe diem!”, adică trăia clipa şi spunea el: ”nu există ieri, nu există mâine, eu îmi trăiesc numai clipa!”. Părea nemuritor, veşnic tânăr, liber în gândire, cu spiritul viu, avea nişte concepţii aparte despre viaţă. Deşi uneori era forţat de împrejurări să poarte uniformă sau o ţinută mai sobră, el susţinea că “sufletul nu are uniformă”. ”Lider al generaţiei în blugi”, aşa cum era numit, Moţu îl avea drept model pe marele Bob Dylan, dar şi pe neobosiţii Rolling Stones”. Nu ştiu cum se face, că în fiecare zi mă trezesc tot astăzi”. Sunt cuvintele lui Dylan, pe care Pittiş obişnuia să le amintească prietenilor săi.  
Vocea sa specială şi unică a fost emblema Teleenciclopediei timp de mai bine de 40 de ani. Pe scenă era scânteie: cânta, dansa, ţopăia, îşi flutura mândru părul, pe care înca din 1973 a promis că nu îl va mai tăia niciodată, şi aşa a fost. Era sufletul spectacolelor, transmiţând energia şi bucuria sa de a trăi şi celor din sală. Rebelul de altădată, care se împotrivea sistemului comunist, a riscat de foarte multe ori prin atitudinea sa. A pierdut şi multe roluri sau apariţii TV tocmai datorită părului său lung. A riscat să fie arestat, citind într-un club din Bucureşti cateva din drepturile omului, dar a înfruntat totul cu mult curaj şi demnitate, chiar şi boala care l-a luat de la noi. Moţu e doar plecat într-o vacanţă mai lungă, ce-i drept, dar promitea că ne vom întâlni dincolo. De aceea, unii nu au putut şi nu au găsit de cuviiţă să plângă plecarea sa, tocmai pentru simplul fapt că Moţu e sufleteşte alături de cei ce îl îndrăgesc, iar spiritul său va fi veşnic viu.  
Întrebat într-un interviu dacă are regrete, socoteli neîncheiate în viaţa aceasta, Pittiş răspunde că şi-ar fi dorit să devină hippie mult mai devreme, poate dinainte de festivalul Woodstock. De aceea ideea de a crea primul radio pe internet din Romania, Radio3Net, a fost din dorinţa de a reînvia spiritul Woodstock. Discuţiile de pe chat dintre tineri sunt asemenea întâlnirilor din cadrul acestui festival memorabil. Aceştia împărtăşesc idei comune, discută pe teme interesante şi ascultă o muzică bună. 
Jurnalul Naţional i-a acordat lui Flotian Pittiş în cadrul festivalului de folk “Om bun”, 2006, o diplomă simbolică pe care scria: ”Pentru că este moţul folkului şi pentru că a rămas cel mai frumos din oraşul acesta”. În 2008 “Om bun” a fost mai sărac fără Moţu. Nu ne vom mai bucura să îl vedem cum îşi despleteşte părul şi dă din cap pe “Omul pădurii”, sau cum îşi scoate cheile din buzunar pentru a i le da lui Ducu Bertzi, după ce acesta interpretează ”Suflet fără chei”. Ne vor lipsi momentele sale de teatru şi poezie, momentul “Lordul John“ împreună cu Mircea Vintilă, glumele inteligente, ironice, spontane şi deloc prăfuite (“nu contează cât de lung am părul, important că încă mai am păr”), prospeţimea, naturaleţea, şi profunzimea vorbelor sale. Pretindea, cu umor, să i se spună ,simplu:”Teacher”.  
 “Piesa-i gata. Trag oblonul/Hei, ce ploaie e afară!/Dacă v-a plăcut bufonul/Mai poftiţi şi-n altă seară?...”. Adio, Moţu, deci pe curând! 

Buletin de ştiri sub semn de doliu, 
Umbrele pe scenă se adună, 
Ai plecat din rolurile vieţii, 
Pentru rolul morţii. Noapte bună!. 

Într-o viaţă excepţională, 
Le făceai în felul tău pe toate 
Şi-a venit târâş la tine moartea, 
Contrapunctul de banalitate. 

Înaintemergător în viaţă, 
Înaintemergător în arte, 
Pentru ce motiv să fii, de astăzi, 
Înaintemergător în moarte? 

De la care band de îngeri tragici 
Ar putea un plânset să pornească, 
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii 
Gustă încă pâinea pământească? 

Fără zgomot ţi-ai trăit sfârşitul, 
Fără speculaţii, fără jale, 
Ai plecat din rolurile vieţii, 
Ca să întri-n rolul morţii tale. 

Ultimul popas, la tine-n teatru, 
Unde ai venit la tinereţe, 
Doliul tău ni s-a urcat pe tâmple, 
De lumina ta să ne dezveţe. 

O furtună s-a stârnit în scenă, 
Straniu turbion al veştii rele, 
Cineva, care produce noapte, 
Suflă-n reflectoare şi în stele. 

Clipa despărţirii e aproape, 
Pleci, într-o tăcere suferindă, 
Parcă mor, şi eu, puţin, cu tine 
Şi îmi pierd imaginea-n oglindă. 

Freamătă prin ţară veşti cumplite 
Şi noroiul ne-a cuprins cu brio, 
Să nu uiţi să-l vizitezi pe Shakespeare, 
"Piesa-i gata şi ai tras oblonul”, 
Noapte bună, Moţu, şi adio. 
(Noapte bună, Moţu, şi adio de Adrian Păunescu) 

Articol de Ioana Toma din Ploieşti